coloni, s.m. Parte sau subdiviziune a unui vers, a unei strofe sau a unei perioade în metrica antică. – Din ngr. kólon.
, coloni, s.m. 1. (În Imperiul Roman și în evul mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea un pământ luat în arendă de la marii proprietari, mai târziu începe să fie legat de pământ, să plătească dijmă și să presteze corvezi. 2. (Înv.) Colonist. – Din fr. colon, lat. colonus.
colonuri, s.n. Porțiune a intestinului gros care se găsește între cec și rect. – Din fr. côlon, lat. colon.
(anat.) s. n., pl. colónuri
s.m. – Muncitor agricol. Lat. colonus (sec. XVIII). – Der. colonie, s.f., din fr. colonie; colonist, s.m. (emigrant), din germ. Kolonist; colonial, adj., din fr. colonial; coloniale, s.f. pl. (articole alimentare de băcănie), din germ. Kolonialwaren; coloniza, vb., din fr. coloniser; colonizator, adj. (care colonizează).
s.n. Semn de punctuație antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct și virgulă în punctuația modernă). ♦ Subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. [< it., lat. colon].
s.m. (La romani) Muncitor agricol care, fără să fie sclav, era legat de pământul pe care îl lucra, fiind obligat să plătească dijmă proprietarului și să presteze corvezi. [< lat. colonus].
s.m. Unitate monetară în Costa Rica și în Salvador. [Pl. -es. / < fr., it. colon, sp. colón, cf. Cristóbal Colón – numele spaniol al lui Columb].
s.n. Parte a intestinului gros cuprinsă între cecum și rect. // Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) intestinul gros”. [Pl. -nuri. / < fr. cólon, cf. gr. kolon – intestin].
s. m. 1. semn de punctuație antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct și virgulă în punctuația modernă). 2. subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade. (<lat. colon)