, coltuce, s.n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk.
, coltuce, s.n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (Reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniță (de ace). [Pl. și: coltucuri] – Din tc. koltuk.
n. pop. 1) Pernă mică servind drept căpătâi; perniță. 2) Pernă mică în care se înfig acele pentru a nu se pierde; pernuță. 3) Bucată de la margine a unei pâini; călcâi. /<turc. koltuk
n. pop. 1) Pernă mică servind drept căpătâi; perniță. 2) Pernă mică în care se înfig acele pentru a nu se pierde; pernuță. 3) Bucată de la margine a unei pâini; călcâi. /<turc. koltuk
s.n. – 1. Cot. Cu acest sens se folosește numai cu un gest de zeflemea, care constă în arăta cu cotul, indicînd un refuz nepoliticos. – 2. Ornament triunghiular. – 3. Colț de pîine. – 4. Traversă, bîrnă. – Var. cultuc. Tc. koltuk „braț, cot, colț” (Cihac, II, 569; Șeineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140). Cf. Iordan, BF, I, 110.
s.n. – 1. Cot. Cu acest sens se folosește numai cu un gest de zeflemea, care constă în arăta cu cotul, indicînd un refuz nepoliticos. – 2. Ornament triunghiular. – 3. Colț de pîine. – 4. Traversă, bîrnă. – Var. cultuc. Tc. koltuk „braț, cot, colț” (Cihac, II, 569; Șeineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140). Cf. Iordan, BF, I, 110.