, combinații, s.f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ♢ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (concr.) substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus. [Var.: combinațiúne s.f.] – Din lat. combinatio, -onis.
s. 1. v. îmbinare. 2. (CHIM.) compus, corp compus. (Clorura este o ~) 3. v. amestec. 4. v. înțelegere.
s. f. (sil. -ți-e), art. combináția (sil. -ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) Asamblare a elementelor într-o ordine determinată; reuniune combinativă a elementelor. ~a culorilor. 2) Reacție chimică dintre două sau mai multe substanțe simple. 3) Substanță compusă obținută din această reacție; compus. [Art. com-binația; G.-D. combinației; Sil. -ți-e] /<lat. combinatio, ~onis
s.f. 1. Reunire, îmbinare, combinare. ♦ Reacție prin care se unesc elemente chimice și se formează un corp compus, cu alte proprietăți fizice și chimice. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. [Gen. -iei, var. combinațiune s.f. / cf. it. combinazione, lat. combinatio].
s. f. 1. reunire, îmbinare, combinare. 2. substanță formată din două sau mai multe elemente chimice. 3. (fam.) aranjament, plan; calcul. (
, combinații s.f. 1. (deț.) schimb de țigări efectuat între deținuți. 2. aranjament; înțelegere.