, come, s.f. (Fiz.) 1. Aberație a sistemelor optice care constă în apariția unei imagini în formă de cometă. 2. Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii. – Din fr. coma.
s.f. (Fiz.) Aberație a unui sistem optic în formă de coadă de cometă, cauzată de fascicule de raze incidente, largi și oblice. [< fr. coma].
s. f. 1. aberație a unui sistem optic în formă de coadă de cometă, cauzată de fascicule de raze incidente, lungi și oblice. ♢ aberație a lentilelor electronice în apariția unei estompări spre periferia imaginii. 2. nebulozitate gazoasă care înconjură nucleul unei comete. (
come, s.f. Pierdere totală prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare cu un somn adânc, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ♢ (Arg., loc adj. și adv.) De comă = extraordinar, nemaipomenit. – Din fr. coma.
come, s.f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respira. 2. (Germanism, reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma.
f. Pierdere a cunoștinței în timpul unei boli grave, provocată de o reprimare a funcțiilor sistemului nervos central. ~ diabetică. ~ apoplectică. ♢ A fi în ~ a fi în agonie. [G.-D. comei] /<fr. coma
s.f. – 1. Virgulă, semn ortografic. – 2. Pierdere totală, prelungită a cunoștinței, somn letargic. Lat. comma (sec. XIX), și germ. Komma (sensul 1), fr. coma (sensul 2). Sensul 1 este înv. – Der. comatos, adj., din fr.
s.f. Stare letargică de pierdere a cunoștinței, a sensibilității și a posibilității de mișcare, produsă de o hemoragie cerebrală, de diabet, de uremie etc.; agonie. [< fr. coma, cf. gr. koma – somn profund].
s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mică diviziune a tonului perceptibilă cu urechea; semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. 2. (Rar) Virgulă. [< it. coma, germ. Komma, cf. gr. komma – fragment de frază].
s. f. stare letargică de pierdere totală a cunoștinței, a sensibilității și posibilității de mișcare, produsă de o hemoragie cerebrală, diabet, uremie etc. (
s. f. (muz.) 1. interval greu perceptibil, între două note enarmonice. 2. semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. (
expr. formidabil, extraordinar.