comiși, s.m. Mare dregător în Moldova și în Țara Românească, în evul mediu, care avea în sarcina sa caii și grajdurile curții domnești, precum și aprovizionarea cu furaje. – Din ngr. kómis.
(confiscare de bunuri) s. n., pl. comísuri
m. : Comis-voiajor agent comercial ambulant care se deplasează dintr-un loc în altul în căutarea de beneficii sau furnizori. /<fr. commis-voyageur
m. înv. Dregător care avea în grija sa caii și grajdurile curții domnești. /<ngr. kómis
s.m. – Dregător. – Mare comis, în vechea organizare socială, boier de rangul doi, mare dregător, care avea în sarcina sa grajdurile domnești și organizarea paradelor militare de Bobotează și de Sfîntul Gheorghe. Participa la sfatul domnesc și era singurul boier de rangul doi care purta calpac de zibelină, ca boierii de prim rang. Avea în subordine un comis al doilea, boier de rangul patru, și un comis al treilea, boier de rangul cinci. Din 1812 nu s-a mai bucurat de monopolul cumpărării de furaje pentru armată. Lat. comes, prin intermediul ngr. ϰόμης, cf. sl. komisŭ (Vasmer, Gr., 80). Reprezintă ceea ce era comes stabuli în organizarea medievală a Occidentului. – Der. comisoaie, s.f. (nevastă de comis); comișie, s.f. (înv., dregătoria marelui comis); comișel, s.m. (rîndaș de cai).
s.n. Confiscare a bunurilor unui vasal. ♦ Confiscare a unor mărfuri prohibite sau introduse prin fraudă. [Pl. -suri. / < fr. commis, cf. commettre – a comite].
s.m. Comis-voiajor = reprezentant al unei firme particulare care vizitează clienții pentru a obține comenzi de mărfuri. [< fr. commis(voyageur)].
s. n. confiscare de bunuri. (< fr. commis)
, comít, vb. III. Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o faptă rea). – Din lat. committere.
, comiți, s.m. (Înv.) Conducător administrativ al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.
vb. a face, a făptui, a săvârși, (înv.) a plini. (A ~ o infracțiune.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 sg. și pl. comítă; ger. comițând; part. comís
m. ist. Persoană administrativă care stătea în fruntea unui comitat. /<lat. comens, ~itis
tranz. (greșeli, fapte reprobabile) A face să aibă loc; a transpune în fapt; a săvârși; a făptui. /<lat. committere
vb. – A săvîrși, a face, a înfăptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite. – Der. comitent, s.m. (persoană care încredințează cuiva un mandat de împuternicire), din germ. Kommitent; comitet, s.n. (organ de conducere colectivă, comisie, delegație), din fr. comité, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s.m. (partizan, agitator bulgar care acționa la ordinul unui comitet, făcînd incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadži, tc. komitaci (Ronzevalle 141).
vb. III. tr. A face, a săvârși, a făptui. [P.i. comít. / cf. lat. committere, fr. commettre].
s. m. conducător al unui comitat. (< lat. comes, it. comite)
vb. tr. a face, a săvârși (ceva reprobabil). (< lat. committere)