definiția completare definiție dex

, completări, s.f. Acțiunea de a completa și rezultatul ei. ♦ Ceea ce se adaugă pentru a completa; film scurt, secundar, care completează un program cinematografic. [Var.: complectáre s.f.] – V. completa.

s. 1. împlinire, întregire, rotunjire, (livr.) complinire. (~ sumei până la ...) 2. (concr.) complement, complinire, întregire. (A adăugat o ~.) 3. v. adaos.

s. f., g.-d. art. completării; pl. completări

s.f. Acțiunea de a completa și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Ceea ce se adaugă pentru completare. [Var. complectare s.f. / < completa].

s. f. acțiunea de a completa. ♢ ceea ce se adaugă pentru completare. (< completa)

expr. (mil., iron.) a fura bunurile unui coleg de dormitor.

completéz, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet². [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter.

vb. a împlini, a întregi, a rotunji, (livr.) a complini, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a încheia. (~ pâna la suma de ...)

≠ a descompleta

vb., ind. prez. 1 sg. completéz, 3 sg. și pl. completeáză

tranz. A face să fie complet (adăugând ceea ce lipsește); a întregi; a complini. /<fr. compléter

vb. I. tr. A întregi (un lucru incomplet). [Var. complecta vb. I. / < fr. compléter].

vb. tr. a întregi (un lucru incomplet). (< fr. compléter)