a se exila, a face pușcăria cu berilă, a fi în postul mare, a intra în postul cel mare, a merge la reciclare, a sta la naftalină.
condamnări, s.f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna.
s. 1. (JUR.) osândire, pedepsire, (înv.) certare, oblicire. (~ cuiva la închisoare.) 2. (JUR.) osândă, pedeapsă, (livr.) penitență, (înv. și reg.) lege, ștraf, (reg.) pedepsie, (înv.) certare, judecătă, pilduire. (Și-a ispășit întreaga ~.) 3. v. dezaprobare.
s. f., g.-d. art. condamnării; pl. condamnări
f. 1) v. A CONDAMNA. 2) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; osândă. /v. a condamna
s.f. 1. Acțiunea de a condamna și rezultatul ei; sentință de pedepsire. 2. Pedeapsă, osândă. [< condamna].
s. f. 1. acțiune de a condamna. 2. aplicare a unei sancțiuni penale; osândă. (< condamna)