condeie, s.n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc (împreună cu penița). ♢ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ♢ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată. ♦ Fig. Trăsătură de condei; p. ext. moment, clipă. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ♢ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli.
s. 1. v. creion. 2. (rar) stil, (Mold.) plumb. (~ cu care se scria pe tăbliță.) 3. v. toc. 4. scris, scriitură, (pop.) slovă. (Are un ~ regulat.)
n. 1) Unealtă de scris în formă de bețișor, prevăzut la capăt cu un dispozitiv special pentru peniță; toc. 2) Creion special folosit la înnegrirea sprâncenelor. 3) fig. Talent scriitoricesc. /<ngr. kondíli
s.n. – 1. Pană, toc. – 2. Pană specială pentru a încondeia ouăle de Paști. – 3. (Înv.) Pensulă. – 4. Mod de a scrie, stil. – 5. (Înv.) Birou, cabinet. – 6. Cîrmă. – 7. Cuțit de meliță mecanică. – Mr. cundil’u, megl. cundil’. Ngr. ϰονδίλιον (Roesler 570; Murnu 15; Meyer 197), cf. v. sb. kondilĭ (sec. XVII), alb. kondilj. – Der. încondeia, vb. (a desena, a împodobi ouăle de Paști; a defăima); încondeială, s.n. (culoare neagră de vopsit sprîncenele); încondeietură, s.f. (acțiunea de a încondeia ouăle de Paști; defăimare).