confidenți, -te, s.m. și f. Persoană căreia i se fac confidențe; p. ext. prieten. – Din fr. confident, lat. confidens, -ntis.
s. 1. intim, (înv.) tainic. (~ al domni-torului.) 2. părtaș. (Îl face ~ al gândurilor ei.)
s. m., pl. confidénți
m. și f. Persoană aflată în relații confidențiale; per-soană care deține o confidență. /<fr. confident, lat. confidens, ~ntis
s.m. și f. Cel căruia i se fac confidențe; prieten. ♦ Personaj secundar într-o piesă de teatru, căruia un erou îi face confidențe menite să informeze astfel pe spectator asupra celor gândite de el sau asupra faptelor pe care are de gând să le săvârșească. [Cf. fr. confident, it. confidente, lat. confidens].
s. m. f. 1. cel căruia i se fac confidențe. 2. personaj convențional în teatru, căruia un erou îi face confidențe, permițând autorului să informeze pe spectator fără a recurge la monolog. (< fr. confident, lat. confidens)
s. f., pl. confidénte
confidențe, s.f. Încredințare, mărturisire a unor gânduri intime, a unei taine; destăinuire. – Din fr. confidence, lat. confidentia.
s. f., g.-d. art. confidénței; pl. confidénțe
f. Comunicare a unor gânduri sau a unor fapte ascunse; spovedanie; confesiune. /<fr. confidence, lat. confidentia
s.f. Încredințare, mărturisire, destăinuire a unei taine, a unui gând intim. [Cf. it. confidenza, fr. confidence, lat. confidentia].
s. f. încredințare a unei taine, a unui gând intim; destăinuire. (< fr. confidence, lat. confidentia)