confisc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare.
confisc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare.
vb., ind. prez. 1 sg. confísc, 2 sg. confíști, 3 sg. și pl. confíscă; conj. prez. 3 sg. și pl. confíște
vb., ind. prez. 1 sg. confísc, 2 sg. confíști, 3 sg. și pl. confíscă; conj. prez. 3 sg. și pl. confíște
tranz. (bunuri materiale) A lua cu forța și fără despăgubire în baza deciziei unui organ oficial. /<fr. confisquer, lat. confiscare
tranz. (bunuri materiale) A lua cu forța și fără despăgubire în baza deciziei unui organ oficial. /<fr. confisquer, lat. confiscare
vb. I. tr. A lua cuiva un bun fără a-l despăgubi, în baza unei hotărâri judecătorești sau a dispoziției unei autorități. [P.i. confísc. / < lat. confiscare, cf. fr. confisquer].
vb. I. tr. A lua cuiva un bun fără a-l despăgubi, în baza unei hotărâri judecătorești sau a dispoziției unei autorități. [P.i. confísc. / < lat. confiscare, cf. fr. confisquer].
vb. tr. a lua cuiva un bun fără vreo despăgubire, ca sancțiune administrativă sau penală. ♢ a trece un bun inamic în patrimoniul statului care l-a sechestrat. (< fr. confisquer, lat. confiscare)