, confrúnt, vb. I. Tranz. 1. A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.
, confrúnt, vb. I. Tranz. 1. A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.
tranz. 1) (ființe, obiecte, fenomene) A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile și diferențele; a compara. 2) jur. (martori) A interoga concomitent pentru a verifica autenticitatea declarațiilor. /<fr. confronter, lat. confruntare
intranz. A se afla în fața unei situații sau probleme dificile. /<fr. se confronter, lat. confruntare
tranz. 1) (ființe, obiecte, fenomene) A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile și diferențele; a compara. 2) jur. (martori) A interoga concomitent pentru a verifica autenticitatea declarațiilor. /<fr. confronter, lat. confruntare
intranz. A se afla în fața unei situații sau probleme dificile. /<fr. se confronter, lat. confruntare
vb. – 1. A pune față în față pentru a verifica adevărul. – 2. A verifica, a compara. Fr. confronter, asimilat la frunte.
vb. – 1. A pune față în față pentru a verifica adevărul. – 2. A verifica, a compara. Fr. confronter, asimilat la frunte.
vb. I. tr. A pune față în față (mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc.) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. ♦ (Jur.) A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica concordanța celor spuse de ele. [P.i. confrúnt. / cf. fr. confronter, it., lat.med. confrontare < con – cu, frons – frunte].
vb. I. tr. A pune față în față (mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc.) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. ♦ (Jur.) A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica concordanța celor spuse de ele. [P.i. confrúnt. / cf. fr. confronter, it., lat.med. confrontare < con – cu, frons – frunte].
vb. I. tr. 1. (jur.) a pune față în față mărturii, acuzații pentru a controla concordanța celor declarate. 2. a pune față în față (opere, acte, obiecte) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. II. refl. a avea de făcut față, de găsit o soluție unei probleme, unei dificultăți. (< fr. confronter, lat. confrontare)