consistorii, s.n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă. 2. Adunare de pastori sau de rabini. 3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din lat. consistorium, fr. consistoire.
s. (BIS.) (înv.) ordinariat. (Un ~ catolic.)
s. n. [-riu pron. -rĩu], art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (sil. -ri-i-)
n. 1) Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. 2) Adunare de cardinali, convocată de Papa de la Roma. [Sil. -to-riu] /<lat. consistorium, fr. consistoire
s.n. 1. Consiliu al împăraților romani. ♦ Loc unde se ținea acest consiliu. 2. Instanță judecătorească ecleziastică. ♦ Consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ♦ Adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. [Pron. -riu. / < lat. consistorium – adunare, cf. fr. consistoire, germ. Konsistorium, it. consistorio].
s. n. 1. consiliu al împăraților romani. ♢ locul unde se ținea. 2. instanță judecătorească ecleziastică. ♢ consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ♢ adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. (< lat. consistorium, fr. consistoire)