, contestări, s.f. Acțiunea de a contesta și rezultatul ei; tăgăduire, nerecunoaștere. – V. contesta.
s. dezmințire, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.)
s. f., g.-d. art. contestării; pl. contestări
s.f. Acțiunea de a contesta; tăgăduire, nerecunoaștere. [< contesta].