contést, vb. I. Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva, existența sau necesitatea unui lucru; a tăgădui. ♦ A face o contestație. – Din fr. contester, lat. contestari.
≠ a afirma, a atesta, a recunoaște
tranz. (adevăruri, fenomene, fapte) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui; a nega. /<fr. contester, lat. contestari
vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [P.i. contést. / < fr. contester, cf. it. contestare, lat. contestari].
vb. tr. 1. a nu recunoaște ceva; a tăgădui, a nega. 2. (jur.) a face o contestație. (< fr. contester, lat. contestari)