continenți, -te, adj. (Rar) Care trăiește în continență; abstinent, cast. – Din fr. continent.
, continente, s.n. Diviziune geografică alcătuită dintr-o întindere mare de uscat, mărginită, total sau parțial, de mări și de oceane, cuprinzând și unele insule sau arhipelaguri vecine. – Din fr. continent, lat. continens, -ntis.
s. n., pl. continénte
n. Suprafață vastă de pământ limitată total sau parțial de mări sau de oceane. /<fr. continent, lat. continens, ~ntis
adj. (Rar) Care trăiește în continență; stăpânit; cast. [< fr. continent, cf. lat. continens – care se stăpânește].
s.n. Întindere vastă de pământ, mărginită de mări și de oceane. [< fr. continent, cf. it. continente, lat. continens].
s. n. întindere vastă de uscat, mărginită de mări sau de oceane. (< fr. continent, lat. continens)
, continențe, s.f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. – Din fr. continence, lat. continentia.
s. v. abstinență, chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înfrânare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, reținere, socoteală, socotință, tact.
s. f., g.-d. art. continénței; pl. continénțe
f. livr. Autoimpunere a unor anumite restricții; înfrânare a dorințelor în virtutea unor principii; abstinență. /<fr. continence, lat. continentia
s.f. (Rar) Stăpânire a poftelor trupești; abstinență; cumpătare. ♦ Reținere. [Var. contenință s.f. / cf. it. continenza, lat. continentia].
s. f. abstinență; cumpătare. ♢ reținere. (< fr. continence, lat. continentia)