contingențe, s.f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia.
s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe
f. Stare a elementelor contingente. /<fr. contingence, lat. contingentia
s.f. Starea a ceea ce este contingent; atingere, raport, legătură exterioară. [Cf. it. contingenza, fr. contingence].
s. f. însușirea de a fi contingent (1); relație între fenomene, evenimente contingente; întâmplare. (< fr. contingence, lat. contingentia)