s.f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau judecăți. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété.
s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. contrarietății
f. 1) Sentiment de nemulțumire provocat de o contrazicere, de o atitudine neașteptată și nedorită. 2) log. Raport între două noțiuni, care se exclud reciproc. [Sil. -ri-e-] /<fr. contrariété
s.f. Nemulțumire, surprindere neplăcută provocată de o contrazicere. ♢ (Log.) Raport de contrarietate = raport între națiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate, amândouă în favoarea unei a treia. [Cf. fr. contrariété].