s.m. Substanță extrasă din copaier, conținând terebentină, care se folosește, în medicină, împotriva unor tulburări ale căilor urinare. – Din fr. copahu.
s. n. substanță extrasă din capaier, conținând terebentină, folosit în medicină. (< fr. copahu)
, copăi, s.f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă în care curge făina la moară. [Pr.: -pa-ie] – Din bg., scr. kopanja.
f. reg. 1) Vas de lemn, de formă alungită, folosit la plămăditul pâinii, spălatul rufelor etc.; albie; covată. 2) Ladă de lemn în care curge făina la moară. [Art. copaia; G.-D. copăii; Sil. -pa-ie] /<bulg., sb. kopanja
s.f. – Albie, troacă dintr-o singură bucată, făcută dintr-o jumătate de trunchi de copac scobit, ca o luntre. Are folosiri multiple, ca albie de spălat, covată de frămîntat, lighean sau leagăn, astfel încît ajunge echivalent al acestor cuvinte. – Mr. cupane, megl. cupană. Sl. (bg. kopanja, sl. kòpanja), din sl. kopati, kopajo „a goli” (Cihac, II, 72; Conev 64; DAR), cf. a scobi. Aceleiași rădăcini sl. îi aparțin copăi, vb. (a săpa; a prăși), cf. sb. kópati „a săpa”; copancă, s.f. (Maram., groapă făcută de căderea unui copac), din rut. kopanka „groapă”; copeneață, s.f. (cutie; piuliță de pisat), dintr-un cuvînt sl. neindentificat.