, copilesc, vb. I. Tranz. A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăța de copili2. – Din copil2.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copilésc, imperf. 3 sg. copileá; conj. prez. 3 sg. și pl. copileáscă
, copili, s.m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1.
s. (BOT.) (reg.) copileț, frate, furie, pui, puică, puieț, soră. (~ul apare frecvent la porumb.)
(instrument) s. n./s. m., pl. copíle/copíli
(lăstar) s. m., pl. copíli