corcodán (-ni),
s.m. –
1. Păun. –
2. Fumăriță (
Fumaria officinalis).
Formație expresivă, care
urmărește să
imite zgomotul făcut de
păun, cf.
colcăi, cîrcîi, cîrcni.
Pentru legătura semantică între păun și
fumăriță, cf.
alt nume al
plantei,
iarbă-de-curcă.
Aparțin aceleiași familii expresive cîteva
cuvinte a
căror legătură pare
evidentă,
fără însă a fi și
intenția imitativă:
corcodină, s.f. (
curcă);
corcoață, s.f. (
femeie stricată; cîrpă), care pare a
reproduce semantismul sp.
pava, fr.
poule sau
cocotte (
dacă această
ipoteză este
justă, este
interesant de
observat evoluția de la „
prostituată” la „cîrpă”, care
apare în
sens invers într-un
mare număr de
cuvinte, cf.
buleandră);
corcodi, vb. (a
împodobi, a
dichisi);
corcodel, s.m. (
cufundar,
Gallinula chloropus;
nume dat mai
multor păsări de
apă care
obișnuiesc să se scufunde: Podiceps
cristatus, Podiceps rubricollis, Colymbus arcticus, etc.), al
căror nume pare a
imita clipocitul apei la
scufundare, cf.
colcăi (întrucît este
poreclă foarte curentă la
țigani, s-a
considerat de
origine țig.; după Scriban, din
alb.
korkodhilj „
crocodil”;
ambele ipoteze sînt
neverosimile);
corchezi, vb. (a stîlci, a
vorbi stricat o
limbă; a
face ceva de mîntuială), pe care
DAR încearcă să-l
reducă la mag.
kurkázni „a
iscodi” sau
a corci „a
degenera” (după Scriban, din mag.
korcsosni);
corcoduș (var.
curcuduș, curcudel, corcodel, culduș, toltuș), s.m. (
varietate de
prun,
Prunus cerasifera), al
cărui nume se
poate explica prin
obiceiul foarte generalizat de a
face din
fructele sale un
fel de
ciorbă deasă (cf.
chisăliță), și prin
zgomotul produs de
fructe la
fierbere, cf.
corcofeală;
corcodușe, s.f. (
varietate de
prună);
corcofeală, s.f. (
păsat,
terci;
bolboroseală);
corcoli (var.
corconi, corcosi), vb. (a
bolborosi; a tîndăli; a
răsfăța, a
linguși), al
cărui ultim sens pare a
rezulta dintr-o
confuzie cu
cocoli (
pentru originea onomatopeică a
acestui cuvînt, cf. Philippide, II, 708);
corcos, adj. (
verde,
crud,
necopt,
acru).