definiția cord definiție dex

s.n. Țesătură specială care este formată din fire de urzeală bine răsucite și foarte rezistente, iar firele din bătătură sunt subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor. – Din fr. corde.

corduri, s.n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis.

corduri, s.n. Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare. – Et. nec.

s. v. inimă.

(anat., tehn.) s. n., pl. córduri

(țesătură) s. n.

n. Organ central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care asigură circulația sângelui în organism; inimă. Atac de ~. /<lat. cor, ~dis

n. 1) Țesătură subțire și rară cu urzeală din fire răsucite și foarte rezistente. 2) Țesătură specială folosită la fabricarea anvelopelor, curelelor de transmisie etc. /<fr. corde

n. Cuțit special folosit în pielărie pentru operațiile de depilare. /Orig. nec.

córduri, s.n. (înv.) spadă, sabie.

s.n. – Inimă. Lat. cor,-dis (sec. XIX). Termen medical. – Der. cordial, adj., din fr.; cordialitate, s.f.

s.n. Inimă. [< lat. cor].

s.n. Țesătură cu urzeală formată din fire bine răsucite și rezistente și cu bătătura din fire subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită la fabricarea anvelopelor. [< engl. cord – nume comercial].

s. n. (anat.) inimă. (< lat. cor, -dis)

s. n. țesătură de urzeală din fire bine răsucite și rezistente și cu bătătura din fire subțiri și rare. (< germ. Kord, engl. cord, fr. corde)

elem. „coardă, cordon anatomic”. (< fr. cord/o/-, -chorde, cf. lat. chorda, gr. khorde)