, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.
≠ necorelat
adj. Care se află, este pus în corelație cu ceva. [Cf. fr. corrélé].
, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație.
vb., ind. prez. 1 sg. coreléz, 3 sg. și pl. coreleáză
tranz. A pune în corelație; a face să fie în legătură reciprocă. 2. intranz. A fi în corelație; a se afla în legătură reciprocă. /Din corelație
vb. I. tr. A pune în corelație cu ceva. [< corelație].
vb. tr., refl. a (se) pune în corelație. (< fr. correler)