definiția cornuri definiție dex

córnuri

s.n. pl. (reg.) păhărele cu rachiu de secară (secărică).

BĂLIGAR-CU-CÓRN

s. v. caraban, nasicorn.

CORN¹

, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I 3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. ♢ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ♢ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta(cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală: a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele¹ (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ♢ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Obiect făcut din corn¹ (I 2) sau în formă de corn¹ (I 1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui obiect. ♢ Expr. Cornul abundenței = simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn¹ (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. (La pl.) Nume generic dat părților unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn¹ (I 1). ♦ Corn¹ (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosită în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unur formații anatomice cu aspect de corn¹ (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul și în ultimul pătrar, când are forma de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.

CORN

s. v. aripă, capăt, căprior, coastă, colț, cotlon, flanc, margine, ungher, unghi, rădașcă, răgace.

CORN

s. 1. (înv.) trompă. (~ de vânătoare.) 2. (BIS.) filacteră, (rar) tfiline (pl.), (înv.) advar. (~ la mozaici.) 3. (FITOP.) cornul-secarei = (reg.) pintenul-secarei. (~ este o boală a secarei.)

corn

(franzeluță, recipient, colț, instrument-semnal de vânătoare) s. n., pl. córnuri

CORN² ~uri

n. 1): ~ul abundenței (sau belșugului) corn cu fructe și flori simbolizând belșugul. 2) Franzeluță în formă de semicerc. 3):~ul lunii luna în prima și în ultima fază, când se aseamănă cu o seceră. 4) :~ul-secarei ciupercă parazită la unele cereale. /<lat. cornu

corn

s.n. (reg.) rachiu de secară; secărică.

corn-de-secáră

v. córnul-secarei

cornu’ burții

expr. (livr.) penis.

CORNUL-CÁPREI

s. v. roșcovă.

córnul-cáprei

(vânt, varietate de ardei) s. n. (sil. -prei)

Córnul-Cáprei

(astron.) s. pr. n. (sil. -prei)

CORNUL-DRÁCULUI

s. v. barba-popii.

córnul-drácului

(bot.) s. n.

CORNUL-SÁLCEI

s. v. brâncă.

córnul-secárei/corn-de-secáră

(bot.) s. n.