, corturi, s.n. Adăpost portativ demontabil, făcut dintr-una sau din mai multe foi de pânză tare și impermeabilă, din material plastic etc.; tabernacol. ♢ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau din material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ♢ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) numele unui dans popular, mai ales de pe valea Dunării, cu mișcare vioaie; melodia după care se execută acest dans; b) calificativ dat unui mod grosolan și necuviincios de exprimare și de comportare al cuiva. – Din ngr. kórti.
s. 1. (înv. și reg.) șatră, (înv.) sat, sălaș. (Soldații dormeau în ~.) 2. (BIS.) cortul mărturiei = tabernacul. (~ la vechii mozaici.)
n. Adăpost portativ și demontabil, constând dintr-o pânză rezistentă și impermeabilă, fixat pe o carcasă și folosit de turiști, militari, nomazi. ♢ A umbla cu ~ul a nu avea locuință stabilă; a se muta mereu; a vagabonda. (A se certa) ca la ușa ~ului (a se certa) în mod grosolan, fără rușine. /<ngr. kórti
s.n. – 1. Adăpost portativ demontabil. – 2. (Înv., Trans.) Umbrelă. Ngr. ϰόρτη „cort”, din lat. cohors (DAR; Pușcariu, Lr., 261). Este dublet al lui curte. – Der. cortel, s.n. (Mold., umbrelă); corturar, s.m. (țigan nomad, care trăiește în cort); corturăresc, adj. (de nomad). Din rom. provine mag. kort „cort de țigani” și „umbrelă”.