coșari, s.m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar.
coșare, s.n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție cu pereți din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., scr. košara.
n. 1) Loc îngrădit pentru închiderea animalelor; ocol; țarc. 2) Construcție cu pereții din nuiele împletite sau din scânduri bătute rar, pentru păstrarea porumbului în știuleți; pătul; porumbar; sâsâiac; leasă. /<bulg., sb. košara
coșare, s.n. (pop.) 1. îngrăditură de nuiele pentru adăpostul vitelor, cailor și al oilor; staul. 2. acaret pentru uscatul și păstratul porumbului; pătul, porumbar, sâsâiac. 3. împletitură de nuiele fără fund, pusă peste loitrele carului, pentru căratul porumbului. 4. împletitură de nuiele pentru uscat poame; loșniță, slaniță. 5. locuință ciobănească primitivă. 6. casă proastă, fără ferestre; bordei.
s.n. – 1. Hambar, pătul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitură de nuiele, leasă. – 4. Colibă, bordei. – Var. coșer, coșare, coșară, coșerie. Mr. cușare, megl. cușară. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeași rădăcină ca și coș, fiind vorba în general de împletitură făcute cu nuiele de răchită (Cihac, II, 75; DAR). Totuși, explicația este incertă, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranță din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat să explice cuvîntul sl. prin rom. casă, mr. cășare (cf. împotrivă Capidan, Raporturile, 207). – Der. coșerar, s.m. (muncitor care face împletituri de răchită; sărman care trăiește într-o colibă). Coștei, s.n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui coșar cu bg. kăšta „casă” (Graur, BL, IV, 75), fără legătură cu coștei „castel” (Tiktin). Același lucru se poate spune despre coștereață, s.f. (cocină; ogradă), contaminare a lui coșar cu bg. kăšta „casă”, sb. kučèrica „colibă”, rom. porcăreață, coteneață.