pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ♢ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere nici un efort. – Din it. costare.
vb. a face, a fi, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cât ~ metrul de stofă?)
vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cóstă
pers. 3 cóstă 1. intranz. 1) A avea un anumit cost; a reprezenta o anumită valoare (bănească); a valora; a face; a prețui. 2) A avea un preț mare; a fi scump. 2. tranz. A obliga la anumite eforturi (sau cheltuieli) fizice sau morale. Reîntoarcerea în țară l-a costat mult. ♢ Ce mă costă? nu-mi cere nici un efort; e foarte ușor. /<it. costare
vb. – A avea un preț, o valoare. – Var. costisi, custa, coșt(ăl)ui. Mr. custisire. It. costare. Nu apare în texte anterioare începutului sec. XIX, dar a ajuns repede să fie folosit curent datorită comerțului. Var. costisi (înv.) din ngr. ϰοστίζω; custa este rezultat al confuziei cu dubletul custa; și coștălui (Trans.) se explică prin mag. kostálni, din germ. kosten. – Der. cost, s.n. (preț, cost, cheltuială), din it. costo. Var., din Trans. este dublet al lui cuștului, vb. (a gusta), de la același cuvînt mag.
vb. I. 1. intr. A avea un anumit preț, o valoare în bani, a valora. 2. intr., tr. A (se) obține cu prețul a..., a (se) plăti cu... 3. (Fig.) A necesita anumite sforțări, sacrificii, bunuri. / < it. costare, cf. germ. kosten].