cotigi, s.f. 1. Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă, [Var.: cotiúgă s.f.] – Din ucr. kotyha.
s. 1. teleagă, (reg.) tărăbuță, toligă. (~ pentru poveri ușoare.) 2. (TEHN.) teleagă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)
f. 1) Cărucior (cu două roți) folosit pentru transportul unor încărcături ușoare; teleagă. 2) Ansamblu tehnic constând din două roți inegale pe care se sprijină grindeiul plugului. 3) înv. Car de război. [G.-D. cotigii] /<ucr. kotyha
s.f. – 1. Căruță, car cu două roți. – 2. La plug, teleagă. – Var. cotiugă. Sl. kotyga (Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76; Conev 72). Întrucit sensul din sl. este cel de „manta”, trebuie să se fi spus despre căruțele acoperite, ca trăsurile; cf. rut. kotiga „căruță” (după Candrea, Elemente, 404, provine din rom.). Se folosește mai ales în Mold. – Der. coti(u)geală, s.f. (car lung, pentru transportul buștenilor); coti(u)gar, s.m. (căruțaș). Cf. cotigi ‹ cot.
cotigesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A schimba direcția; a coti. ♢ Expr. (Rar) A nu mai avea încotro cotigi = a se afla într-o situație fără ieșire. – Din cotigă.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotigésc, imperf. 3 sg. cotigeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cotigeáscă