cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din scr. kotiljati (se).
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotilésc, imperf. 3 sg. cotileá; conj. prez. 3 sg. și pl. cotileáscă
tranz. reg. 1) A da de-a rostogolul; a rostogoli. 2) A umbla prin locuri cu multe coturi. /<sb. kotyljati