crâmpoțésc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia, a rupe, a sfâșia în bucăți inegale; a ciopârți. ♦ A mânca fără rânduială, de ici de colo, câte puțin. – Din crâmpot (puțin folosit, „bucată”, et. nec).
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crâmpoțésc, imperf. 3 sg. crâmpoțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. crâmpoțeáscă