definiția crasca definiție dex

s.f. (înv.) scândura sau prăjina lungă pe care boiangiii puneau firele vopsite la uscat.

s.f. – Cadru pentru uscarea firelor la vopsitorii. Rut. kraska (DAR). – Der. craschiță, s.f. (ramură în formă de furcă, ce servește drept proptea), cf. crachiță.

crâșc, vb. I. Intranz. 1. (Reg.) A scrâșni din dinți de ciudă, de mânie etc. 2. (Despre zăpada înghețată) A scârțâi, a trosni (sub picioare). – Formație onomatopeică.

vb. v. scrâșni.

vb., ind. prez. 3 sg. crâșcă; conj. prez.3 sg. și pl. crâște

intranz. pop. 1) A con-tracta cu putere fălcile, producând cu dinții un scârțâit specific; a scrâșni. 2) (despre zăpada înghețată) A produce un zgomot ascuțit și strident la apăsare (sub picioare); a scârțâi. /Onomat.

vb. – 1. A scrîșni din dinți. – 2. A trosni, a scîrțîi. – 2. A trosni, a scîrțîi. – Var. (s)cîrșca, (în)crișca. Creație expresivă, ca crîcni, scrîșni, cf. bg. hrăskam, sb. hrskati (Philippide, II, 709).