definiția crucea definiție dex

CRÚCEA

s. art. v. delfinul, lebăda.

CRÚCEA

s. art. v. delfinul, lebăda.

a-și duce crucea

expr. a îndura cu demnitate nenorocirile vieții.

CRÚCE,

cruci, s.f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine. ♢ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ♢ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ♢ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină: creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ♢ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. ♦ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezisul peste proțap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ♢ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ♢ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ♢ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 8. Instrument de tortură în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ♢ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ♢ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească, în mod solidar, căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.

CRÚCE

s. v. creștinism, ghindă, intersecție, încrucișare, întretăiere, jumătate, lambă, răscruce, răspântie, spatie, treflă, vătrai.

CRÚCE

s., adv. I. s. 1. v. troiță. 2. cercevea. (~ la o fereastră.) 3. (TEHN.) (reg.) strup, strupalnic. (~ la ham.) 4. (TEHN.) răscruce. (De ~ căruței se prind șleaurile.) 5. (TEHN.) ceatlău, (reg.) flântar, măgăriță, răscol, scară, (Mold., Transilv. și Ban.) feleherț, (Mold. și Transilv.) spiță, (Transilv.) tecărău. (~ la car sau căruță.) 6. (TEHN.) crucea dinainte = (reg.) cântar, cumpănă, lambă, răscruce, scară. (~ la car sau căruță.); crucea dinapoi = (reg.) brăcinar, brănișor, coardă, iuhă, lehă, splină. (~ la car sau căruță.) 7. (TEHN.) (reg.) bot, botniță, hobot, obad, opleniță. (~ la sanie.) 8. v. bulfeu. 9. v. aripă. 10. (BOT.) crucea-pământului (He-racleum sphondylium) = brânca-ursului, (înv. și reg.) sclipeț, (reg.) laba-ursului, talpa-ursului; crucea-voinicului (Hepatica transsilvanica) = trei-răi. II. adv. v. cruciș.

crúce

s. f., g.-d. art. crúcii; pl. cruci

CRÚC//E ~i

f. 1) (în antichitate) Instrument de tortură, pe care erau pironiți osândiții la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, făcut din două bucăți de lemn, din piatră sau din metal așezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul creștinismului. 3) Simbol al creștinismului, constând dintr-un gest făcut cu degetele mâinii drepte, care este dusă de la frunte la piept și de la un umăr la altul. ♢ Fă-ți ~! dă-ți seama ce spui! 4) v. RĂSCRUCE. 5) Obiect în formă de cruce folosit în unele mecanisme. ~ea căruței. 6) (la cărțile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi; treflă. Damă de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

crúce (crúci),

s.f. – 1. Obiect format din două bucăți de lemn, piatră etc. puse perpendicular una peste alta, constituind simbolul credinței creștine. – 2. Semnul crucii. – 3. Crucifix. – 4. (Rar) La cărțile de joc, treflă. – 5. Steag al unei oști creștine. – 6. Companie, breaslă. – 7. Diademă în formă de cruce purtată de mirese la ceremonia de nuntă. – 8. Răscruce, răspîntie. – 9. Miez de nucă. – 10. Nume dat mai multor plante cu flori în formă de cruce: Galium cruciata; Paris quadrifolia etc. – 11. Nume dat diferitelor obiecte în formă de cruce: orcic, bîrnă transversală, transept, căprior, traversă, grindă longitudinală, cap de cruce, spiță, diblu, braț. – Mr. c(ă)ruță, megl. cruță. Lat. crŭcem (Pușcariu 416; Candrea-Dens., 411; REW 2348; DAR); cf. alb. krük (Meyer 207; Philippide, II, 639), it. croce, prov. crotz, fr. croix, sp., port. cruz. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 300). – Der. cruciuliță, s.f. (crucifix; medalion; nume dat mai multor plante cruciforme); cruci, vb. (a răstigni; a încrucișa, a amesteca două rase de animale; a blasfemia; refl., a-și face semnul crucii, a se închina; a se minuna, a fi surprins), pentru al cărui al doilea sens cf. corci; încruci, vb. (a încrucișa; a-și face cruce); crucelnic, s.n. (piesă la războiul de țesut; definitie/vârtelniță">vîrtelniță); crucer, s.m. (centimă dintr-un florin austriac), de la cruce după modelul lui Kreuzer, cf. creițar; crucer, s.m. (monedă), formație artificială din sec. XVIII; descruci, vb. (a descompune elementele unei cruci, a desface); răscruce, s.f. (răspîntie; cruce a căruței; cruce a vîrtelniței); cruciș, adv. (pieziș, oblic; în formă de cruce); încrucișat, s.n. (răscruce; cruce de vîrtelniță); încrucișa, vb. (a pune în formă de cruce; a amesteca animale de rase diferite; refl., a-și tăia drumul, a se întretăia; refl., a-și face cruce; refl., a se uita cruciș); încrucișetură, s.f. (răspîntie, răscruce); descrucișa, vb. (a desface ce era încrucișat); crucișetor, s.n., format după fr. croiseur. – Der. neol. cruciadă, s.f., din fr. croisade; cruciat, s.m., cf. it. crociato; crucifica, vb., din lat. crucificare, sec. XIX; crucifix, s.n., din fr.; cruciform, adj., din fr.

cruce

, cruci s.f. sifilis.

Crucea de Piatră

expr. (înv.) fost cartier bucureștean al prostituatelor situat în perimetrul Dudești-Vitan-Nerva Traian.

CRUCEA-PĂMÂNTULUI

s. v. fierea-pământului, piedicuță, potroacă, țintaură.

crúcea-pământului

(bot.) s. f.

CRUCEA-PÂINII

s. v. pristolnic, teișor.

CRUCEA-ȘÁLELOR

s. v. sacrum.

CRUCEA-VOINÍCULUI

s. v. pojarniță, popilnic, rostopască, sunătoare.

crúcea-voinícului

(bot.) s. f.

CRUCÍ,

crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce.

CRUCÍ

vb. v. încrucișa.

CRUCÍ

vb. a se minuna, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.)

crucí

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crucésc, imperf. 3 sg. cruceá; conj. prez. 3 sg. și pl. cruceáscă

A SE CRUC//Í mă ~ésc

intranz. (despre persoane) A se mira foarte tare (făcându-și semnul crucii). /Din cruce

CRUCI-

elem. „cruce”. (< fr. cruci-, cf. lat. crux, crucis)

FLOAREA-CRÚCII

s. v. pristolnic, teișor.

IARBA-CRÚCII

s. v. pojarniță, sunătoare.

OSUL CRÚCII

s. v. sacrum.

OSUL CRÚCII

s. v. sacrum.

UCIGĂ-L CRÚCEA

s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

UCIGĂ-L CRÚCEA

s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

UCIGĂ-L CRÚCEA

s. v. aghiuță, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

ucígă-l-crúcea

s. m.

ucígă-l-crúcea

s. m.

ucígă-l-crúcea

s. m.