ctitori, -e, s.m. și f. Persoană care suportă în total sau în parte cheltuielile pentru definitie/ridica">ridicarea și definitie/înzestra">înzestrarea unei biserici sau a unei mănăstiri; p. ext. fondator al unei instituții, asociații etc. – Din. sl. ktitorŭ.
m. 1) Persoană care suportă cheltuielile pentru ridicarea unui locaș sfânt. 2) fig. Fondator al unei instituții, asociații. /<sl. ktitoru
s.m. – Fondator, persoană care construiește și înzestrează o biserică. – 2. Fondator, organizator. – 3. (Trans. și Munt.) Econom, curator al unei biserici. – 4. (Trans., înv.) Tutore. Gr. ϰτίτωρ, în parte prin intermediul sl. ktitorĭ, cf. Vasmer, Gr., 65 și 85. – Der. ctitoră, s.f. (fondatoare); ctitori, vb. (a funda); ctitorie, s.f. (fondare); ctitoricesc, adj. (de fondare); ctitornicie, s.f. (fundație; pisanie).
ctitoresc, vb. IV. Tranz. A întemeia, a funda o biserică, o mănăstire; p. ext. a pune bazele unei instituții, unei asociații etc. – Din ctitor.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ctitorésc, imperf. 3 sg. ctitoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. ctitoreáscă
tranz. 1) (biserici, mănăstiri) A întemeia suportând cheltuielile; a fonda fiind ctitor. 2) fig. (instituții, așezăminte etc.) A face să ia ființă; a întemeia; a înființa; a fonda. /Din ctitor
, ctitorii, s.f. Biserică, mănăstire, instituție întemeiată de un ctitor. – Ctitor + suf. -ie.