, cuțitoaie, s.f. 1. Instrument format dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosit în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățirea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie.
s. (TEHN.) 1. cioplitoare, (Transilv. și Ban.) mezdrea, sinălău. (~ dulgherului, a tâmplarului.) 2. cioplitor, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ potcovarul curăță copita calului.)
s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie