definiția cuc definiție dex

cuci, s.m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ♢ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ♢ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ♢ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

s.m., voc. cucule!; pl. cuci

m. Pasăre migratoare cu penele cenușii, având coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburile altor păsări, cunoscută după strigătul său caracteristic. ♢ De flori de ~ în zadar; degeaba. I-a cântat ~ul din față se spune despre cineva care prosperă. Așa are să-i cânte ~ul se spune despre cineva care nu se va întoarce niciodată. /< lat. cucus

s.n. (reg.) partea de jos a scocului (jilipului) prin care se coboară lemnele de foc; săritoare.

s.n. (reg.) 1. plăcintă. 2. sângerete (preparat din carne de porc cu sânge).

s.m. – 1. Pasăre care își depune ouăle în cuiburi străine și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate. – 2. Beat, afumat. – 3. Joc de copii, de-a ascunsul. – Mr., megl., istr. cuc. Lat. cuccus sau cucus (Pușcariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvînt onomatopeic, cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (gal.) cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος, alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din rom. provine rut. kukul (Candrea, Elemente, 405). Cînd o cînta cucul „niciodată” este echivalentă a expresiei bg. kukov denĭ, sb. kukov dan „ziua cucului”. – Der. cucu, interj. (imită sunetul cucului); cucui, vb. (a cînta cucul); cucă, s.f. (femela cucului).

adv. – La înălțime, sus. Mag. kukra (DAR). În Trans. și Mold.

, cuci s.m. 1. (deț.) gardian. 2. (mil.) emblema de pe caschetă sau bonetă. 3. penis (de copil).

expr. (iron.) a încerca imposibilul; a nu-și da seama de absurditatea unei încercări.

expr. când naiba?

expr. cine naiba?

s. (BOT.; Primula elatior și veris) (reg.) aglică, aglicel, țâța-oii, țâța-vacii.

s. f.

s. v. pupăză.

s. m., art. cúcul-armenésc

expr. cum naiba?

expr. 1. de plăcere. 2. fără motiv.

expr. penibil, ridicol.

expr. de unde naiba?

s. v. ochii-păsăruicii.

expr. raritate, lucru foarte greu de obținut; obiect fantezist al capriciilor cuiva.

(bot.) s. m.

s. v. palma-maicii-domnului, palma-pământului, poroinic, salep.

(bot.) s. f.

(bot.) s. n.

s. (pop.) stupitul cucului, (reg.) somnișor, (prin Munt., Olt. și Bucov.) somn. (Învelișul larvar numit ~.)

s. v. iarbă-de-lingoare.

s. v. mălurici, orăstică.

(bot.) s. f., g.-d. art. măzăríchii-cúcului

(bot.) s. f.

s. v. porumbel, rodul-pământului.

s. v. garoafă.

s. v. stupitul-cucului.

s. v. codobatură, prundar, prundaș.

s. (BOT.; Cardamine pratensis) (reg.) spumeală, limba-șarpelui, scuipatul-cucului.

s. v. mărgica cucului.

s. m.

s. v. sparanghel.