, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cuibăreáscă
tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ la rădăcină (asemenea unui cuib) pentru a favoriza dezvoltarea; a mușuroi. 2. intranz. (despre păsări) A face cuib (și a scoate pui). Pescărușul cuibărește pe stânci. /cuib + suf. ~ări
intranz. 1) (despre păsări) A-și face cuib. 2) (despre păsări) A-și face loc în cuibar; a se așeza în cuib. 3) fig. (despre ființe) A se instala cât mai comod. 4) fig. (despre ființe pribege) A-și găsi adăpost; a se aciua; a se oploși; a se pripăși; a se adăposti. /cuib + suf. ~ări