s.f. 1. Calitatea de a fi cuminte, purtare bună; seriozitate, cuminție. 2. Înțelepciune, deșteptăciune. ♦ Prevedere, prudență. – Cuminte + suf. -enie.
s. 1. v. ascultare. 2. v. chibzuială.
s. f. (sil. -ni-e), art. cumințénia (sil. -ni-a), g.-d. cumințénii, art. cumințéniei
f. 1) Comportare a copilului sau a omului cuminte. 2) Judecată sănătoasă; deșteptăciune. /a (se) cuminți + suf. ~enie