curături, s.f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură.
s. (înv. și pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. și reg.) secătură, seci, (reg.) gărină, pârloagă, tăietură, (Bucov., Maram. și nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) târsaică, târsă, (prin Transilv.) târsătură, (prin Ban. și Transilv.) târșeală.
s.f. sg. (reg.) 1. curățire, curățitură. 2. loc curat (fără rădăcini, cioturi, mărăcini etc.), bun de pășunat. 3. deal cu vii. 4. alunecare de teren; surpătură. 5. rămășițele din ciur după cernerea grâului; codină. 6. boabe (de grâu sau porumb).