curci, s.f. Femela curcanului; p. ext. curcan. ♢ Curcă bronzată = rasă de curci crescută și în țara noastră, cu greutate corporală mare. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a umbla) ca o curcă plouată (sau beată) = a fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit. Nici curcă, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situație precisă. Râd și curcile = e din cale-afară de caraghios. – Din bg. kurka.
f. Femela curcanului. ♢ A sta (sau a ședea, a umbla) ca o ~ plouată a fi, a umbla trist, abătut, fără chef. Râd și ~cile e din cale-afară de ridicol; caraghios. /<bulg. kurka
s.f. – 1. Femela curcanului. – 2. (Trans.) Veșmînt larg. – 3. Femeie proastă. – 4. Laș, om bleg. Sl. (bg., pol.) kurka, din sl. kurŭ „cocoș” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 324; Meyer, Neugr. St., II, 36; Cihac, II, 87; Berneker 651; Conev 54); cf. alb. tšurkë (Meyer 450), ngr. ϰοῦρϰας (după DAR, provine din rom.), mag. kurka (din rom., după Edelspacher 17). – Der. curcan, s.m. (pasăre domestică mare, cu coada lată desfășurată în evantai; prost, neghiob; dorobanț, numit astfel în războiul din 1877 cu turcii datorită penei de curcan de la chipiu; Arg., vardist); curcănar, s.m. (ogradă de curcani); curcănar, s.m. (păzitor de curcani; dorobanț de la 1877); curcănesc, adj. (de dorobanț); curcănie, s.f. (furtișag), cuvînt rar, cf. găinărie; curcănărie, s.f. (Arg., poliție). – Cf. curnic.
s. v. fierea-pământului, fumăriță, potroacă, țintaură.