, curți, s.f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ♢ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința întărită a domnitorului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări; în trecut) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour.
s. 1. ogradă, (pop.) bătătură, (reg.) arman, batiște, ocol, (prin Ban. și Transilv.) arie, (Ban. și prin Transilv.) avlie, (Transilv.) odor, (prin Ban.) voreț. (~ unei case.) 2. v. palat. 3. conac. (S-a dus la ~ moșierului.) 4. (JUR.) curte de casație = (înv., în Transilv., Maram. și Ban.) tablă.
f. 1) Loc îngrădit în jurul unei clădiri, al unei case; ogradă. ♢ De ~ care trăiește pe lângă om; de casă; domestic. 2) Casa moșierului; conac. ~ boierească. 3) Palat de reședință al unui suveran. 4) Instanță judecătorească sau administrativă. ~ de apel. ~ de casație. ~ marțială. 5) Atenție deosebită acordată unei femei cu scopul de a-i câștiga simpatia sau dragostea. [G.-D. curții] /<lat. curtis
s.f. – 1. Spațiu împrejmuit pe lîngă casă, ogradă. – 2. Împrejmuire, țarc. – 3. Conac, casă boierească. – 4. Palat domnesc. – 5. Totalitatea persoanelor care alcătuiesc suita domnitorului. – 6. Gardă de corp, gardă personală a domnitorului. – 7. (Înv.) Cer, rai. – 8. Tribunal, plen al unei instanței judecătorești. – 9. Omagiu măgulitor, galanterie. – Mr. curte. Lat. *cŭrtem, var. populară de la cǒhortem (Diez, I, 140; Pușcariu 462; Candrea-Dens., 464); cf. alb. kurt (Meyer 216), ngr. ϰούρτη, it., sp., port. corte, prov. cort, fr. cour). Este dublet al lui cohortă. Nu se înțelege de ce ar trebui să provină, mai curînd decît din lat., din gr. (Diculescu, Dacor., III, 436; REW 232) și de ce este un „Balkanwort” (Domaschke 129), fiind un cuvînt atît de general și genuin romanic. Sensul 9 traduce fr. cour. – Der. curtean, s.m. (slujbaș la palat; persoană care face parte din suita domnitorului); curteancă, s.f. (doamnă de la curtea unui domnitor); curtenesc, adj. (de curte; de curtean); curteneț, s.m. (Trans., Olt., persoană iscusită și activă, om priceput la toate); curtenește, adv. (în felul curtezanilor); curta, vb. (a face curte), pe baza fr. courtiser; curteni, vb. (a intra în slujba curții, a se introduce la curte; a face curte, a curta; a face complimente, a linguși, a tămîia); curtenitor, adj. (respectuos, politicos); curtenie, s.f. (slujba la curte; politețe, respect); curtezan, s.m., din fr. courtisan; curtezană, s.f., din fr. courtisane; curtină, s.f., din fr. courtine; curtuozie, s.f., din fr. courtoisie; încurți, vb. (a se stabili la curte, a duce viață de curtean), înv. (sec. XVI).
expr. (intl.) penitenciar.