curuli, -e, adj. (În sintagmele) Scaun curul = scaun de onoare, incrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani. Magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul. Edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. – Din lat. curulus, fr. curule.
adj. Scaun curul = scaun de onoare, încrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani; magistratură curulă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul; edil curul = magistrat din vechea Romă, care se ocupa cu construcțiile. [< lat. curulis, cf. fr. curule].
adj. scaun ~ = scaun de onoare, încrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani; magistratură ~ă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul; edil ~ = magistrat din Roma care se ocupă cu construcțiile. (< lat. curulis, fr. curule)
expr. (adol., obs.) a da de necaz.
expr. (vulg.) a se îndrăgosti de cineva, a fi fascinat de cineva.
expr. (vulg.) a face un lucru în mod superficial / de mântuială.
expr. (vulg. – d. femei) a fi foarte slabă, a avea picioare subțiri.
expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent.
(pe cineva) expr. (vulg.) a linguși (pe cineva).
expr. (glum. vulg.) la revedere!
expr. a fi inoportun.
(cineva / ceva) expr. (vulg.) care simte o atracție puternică (față de cineva / ceva)
s.n. – 1. Șezut, fund. – 2. Anus. – 3. Buci. – 4. Fund, parte posterioară sau inferioară a unor obiecte. – Mr., megl., istr. cur. Lat. cūlus (Pușcariu 453; Candrea-Dens., 450; REW 2984; DAR); cf., it. sp. culo, prov., fr., cat. cul, port. cú. – Der. curar, s.n. (opritoare la ham); curos (var. cureș), adj. (cu fundul mare); curimănos, adj. (cu bucile mari).