definiția cutelor definiție dex

cute, s.f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ Încrețitură a scoarței pământului, formată sub acțiunea forțelor tectonice. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

s. 1. creț, fald, godeu, pliseu, pliu, (reg.) pătură. (~ a unei rochii.) 2. v. boțitură. 3. îndo-itură, (rar) răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 4. (GEOL.) încrețitură. (~ a scoarței terestre.) 5. v. încrețitură. 6. v. rid.

s. f., pl. cúte

f. 1) Îndoitură la un material textil sau la un obiect de îmbrăcăminte. 2) Încrețitură a pielii (mai ales pe față); rid; zbârcitură; creț. 3) Încrețitură a scoarței pământești, apărută sub acțiunea forțelor tectonice. /<bulg. kuta

s.f. – 1. Pliu, îndoitură. – 2. Zbîrcitură, încrețitură, rid. – 3. Pungă sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucată tăiată. Origine incertă. Pare a fi vorba de lat. cŭtem „piele” (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Pușcariu 469; Lausberg 42; cf. părerea contrară la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestătură, incizie”. Cealaltă explicație, bazată pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingătoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu îl cunoaștem, și care ar putea proveni din rom., dacă este cuvînt atît de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a îndoi, a face cute).

cute, s.f. Piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa); arcer. – Lat. cos, cotis.

s. gresie, (reg.) arcer, (Ban.) brus. (~ pentru ascuțit coasa.)

s. f., g.-d. art. cútei; pl. cúte

f. Bucată de rocă dură (piatră) folosită pentru ascuțit obiecte tăioase; gresie. /<lat. cos, cotis

s.f. (reg.) 1. piatră de ascuțit coasa; gresie, piatră, arcer. 2. dunga din pâinea necoaptă; clisă. 3. canal pe coasta unui deal.

s.f. (reg.) parte a cimpoiului, făcută din soc și vârâtă în carabă.

s.f. (reg.) tutun făcut din frunze netăiate, pentru lulea.

s.f. – Piatră de ascuțit. – Megl. cuti. Lar. cos (Pușcariu 471; Candrea-Dens., 467; REW 2275; DAR) cf. it. cote (calabr. cute), sp. (Burgos) codón „piatră”, port. godo. Rezultatul rom. nu este normal: cōtem trebuia să dea *coate, ca florem › floare. Pare a se datora analogiei cu cuțit și ascuți.

cuțe, s.f. (reg.; mai ales la pl.) fâșii de slănină pentru afumat.

cuțe, s.f. (reg.) 1. cățea. 2. femeie guralivă, purtătoare de vorbe rele; clevetitoare.