, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S.m. si f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător.
adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; f. sg. și pl. cuvântătoáre
m. rar Persoană care vorbește frumos și liber în fața unui public; orator; vorbitor. /a cuvânta + suf. ~tor
Care are darul vorbirii; vorbitor. Ființă ~oare. /a cuvânta + suf. ~tor
cuvântători s.m. (intl.) 1. procurator. 2. avocat.