(în altă împrejurare) loc. adv., pl. álte dăți
(în altă împrejurare) loc. adv.
dați, -te, adj., s.f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit; înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ♢ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S.f. 1. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ♢ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz. Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. 2. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. III. S.f. (Reg.) Soartă, destin. ♢ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da2.
daturi, s.n. I. Faptul de a da2; (urmat de determinări introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operații de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Realitate ca punct de la care se pleacă într-un raționament, într-o discuție; fapt din care rezultă sau se deduc altele; noțiune fundamentală. 2. (În superstiții) Boală care s-ar datora vrăjilor, farmecelor. 3. (În expr.) Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). – V. da2.
adj. m., pl. dați; f. sg. dátă, pl. dáte
(faptul de a da, punctul de plecare al unui raționament, soartă) s. n.
v. A DA. ♢ ~ dracului a) foarte isteț; ager; b) șmecher. La un moment ~ la un moment oarecare; dintr-o dată. În cazul ~ în cazul de față. ~ fiind (că...) având în vedere; deoarece; întrucât. ~ uitării părăsit; uitat. / v. a da
v. A DA. ♢ ~ dracului a) foarte isteț; ager; b) șmecher. La un moment ~ la un moment oarecare; dintr-o dată. În cazul ~ în cazul de față. ~ fiind (că...) având în vedere; deoarece; întrucât. ~ uitării părăsit; uitat. / v. a da
n. 1) Fapt real servind ca punct de plecare în procesul de cunoaștere. 2) reg. Forță supranaturală despre care se crede că determină desfășurarea evenimentelor; soartă; ursită; fatalitate; destin. / v. a da
date, s.f. I. Timpul precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. ♦ Indicația acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. (pusă la întocmirea lor). II. Fiecare dintre numerele, mărimile, relațiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unei cercetări și urmează să fie supuse unei prelucrări. – Din fr. date.
s. v. datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiție, ursită, uz, uzanță, zodie.
s. 1. (înv.) veleat. (La ce ~ s-a întâmplat evenimentul?) 2. termen, timp, vreme, zi, (pop.) soroc, (înv.) sorocire, veleat. (La ~ hotărâtă ...) 3. v. oară. 4. v. rând, (reg.) vers. (În trei dăți am fost pe deal.)
(calendaristică, a unei probleme) s. f., pl. dáte
f. 1) Timpul precis când s-a produs sau urmează să se producă un fapt, un eveniment. ~ istorică. 2) Indicație a acestui timp pe un act. 3) la pl. Fapte concrete cunoscute care servesc drept punct de plecare pentru cercetarea unei probleme sau pentru a trage o concluzie. ~e științifice. /<fr. date
s.f. Timp în care s-a petrecut, s-a făcut sau trebuie să se facă ceva; indicația acestui timp. [< fr. date, it. data].
s. f. 1. timp în care s-a petrecut sau urmează să se facă ceva; indicația acestui timp. 2. (mat.) număr, mărime, relație etc. care servește la rezolvarea unei probleme. 3. (pl.) informații referitoare la ceva. (< fr. date)