s.n. Caz al declinării care exprimă, de obicei, destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ♢ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus.
n. lingv. Caz al declinării care exprimă, de obicei, destinația acțiunii unui verb, îndeplinește, mai ales, funcția de obiect indirect și răspunde la întrebarea „cui?”. /<fr. datif, lat. dativus
s.n. Caz al declinării, în care stă de obicei complementul indirect și care răspunde la întrebarea „cui”. ♢ Dativ etic = cazul dativ în care pronumele neaccentuate mi, ți arată persoana care este interesată (afectiv) în acțiune. [< lat. dativus, cf. fr. datif].
s. n. caz al declinării care exprimă de obicei destinația acțiunii unui verb, având valoare de complement indirect. o ~ etic = dativul unui pronume (mi, ți), care indică persoana interesată în acțiune. (< fr. datif, lat. dativus)