daturi, s.n. I. Faptul de a da2; (urmat de determinări introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operații de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Realitate ca punct de la care se pleacă într-un raționament, într-o discuție; fapt din care rezultă sau se deduc altele; noțiune fundamentală. 2. (În superstiții) Boală care s-ar datora vrăjilor, farmecelor. 3. (În expr.) Așa e datul (cuiva) = așa e soarta (cuiva). – V. da2.
dați, -te, adj., s.f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit; înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ♢ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S.f. 1. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ♢ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz. Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. 2. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. III. S.f. (Reg.) Soartă, destin. ♢ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da2.
(faptul de a da, punctul de plecare al unui raționament, soartă) s. n.
n. 1) Fapt real servind ca punct de plecare în procesul de cunoaștere. 2) reg. Forță supranaturală despre care se crede că determină desfășurarea evenimentelor; soartă; ursită; fatalitate; destin. / v. a da
v. A DA. ♢ ~ dracului a) foarte isteț; ager; b) șmecher. La un moment ~ la un moment oarecare; dintr-o dată. În cazul ~ în cazul de față. ~ fiind (că...) având în vedere; deoarece; întrucât. ~ uitării părăsit; uitat. / v. a da
s. f.