dealuri, s.n. 1. Formă de relief pozitivă care se prezintă ca o ridicătură a scoarței pământului mai mică decât muntele, dar mai mare decât colina. ♢ Loc. adv. La deal = în sensul urcușului, în sus. ♢ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., în sus de... ♢ Expr. (Fam.) Dă la deal, dă la vale = se silește în toate chipurile, încearcă toate posibilitățile. Greu la deal și greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce să mai lungim vorba de pomană, ce mai încoace și încolo, e inutil să mai discutăm; b) să spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se întâlnește, dar (încă) om cu om, se spune cu ocazia unei întâlniri neașteptate, sau în nădejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ♢ Zonă a ogoarelor. – Din sl. dĕlŭ.
n. 1) Ridicătură de teren mai joasă decât muntele, având înălțimea între 200 și 800 metri. ♢ Ce mai la ~ la vale a) la ce bun atâta vorbă; b) să discutăm la obiect, spunând lucrurilor pe nume. La ~ în sus; înspre culme. 2) fam. Teren arabil din împrejurimile unei localități rurale. A pleca la ~. [Monosilabic] /<sl. dĕlu
s.n. – 1. Colină, formă de vîrf ca o ridicătură de pămînt. – 2. (Arg.) Temniță. – Mr. deal. Sl. dĕlŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 92; Tiktin; Conev 38), cf. bg. dijel. – Der. deluros, adj. (accidentat); delean(-ncă), adj. (care locuiește în regiunea dealurilor). Cf. deli. După Miklosich, Wander., 10, din rom. provine rut. dil’.
, dealuri s.n. 1. (intl.) închisoare. 2. fese.
s. pr. denumire generică dată vinurilor de calitate inferioară, contrafăcute și chimizate.