decani, -e, subst. 1. S.m. și f. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți; grad deținut de această persoană. 2. S.m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților. 3. S.m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S.m. (În biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan.
m. 1) (într-o instituție de învățământ superior) Conducător al unei facultăți. 2) Conducător al unei societăți sau al unei instituții. 3) Membru al unei colectivități cu cea mai mare vechime în funcție. 4) (în biserica anglicană) Conducător ecleziastic. 5) ist. (în armată romană) Conducător al unei decurii; decurion. /<lat. decanus, germ. Decan
s.m. și f. 1. Profesor (sau alt membru al corpului profesoral universitar) care deține conducerea unei facultăți. 2. Persoana cea mai în vârstă sau care are vechimea cea mai mare într-un anumit corp constituit. // s.m. 1. (Ant.) Ofițer roman care comanda 10 soldați; decurion. 2. (În trecut) Persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul avocaților. 3. Conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. [ < lat. decanus, cf. it. decano, fr. doyen).
I. s. m. 1. (ant.) decurion. 2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit. 3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul. 4. conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. II. s. m. f. membru al corpului profesoral universitar care deține conducerea unei facultăți. (< lat. decanus, germ. Dekan)
, decani s.m. (deț.) deținutul cu cea mai grea condamnare; deținutul cu cele mai multe condamnări.