decepționez, vb. I. Tranz. A înșela speranțele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepție; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ți-o-] – Din decepție.
vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. decepționéz, 3 sg. și pl. decepționeáză
tranz. A face să se decepționeze; a deziluziona; a dezamăgi. [Sil. -ți-o-] /Din decepție
intranz. A cădea în decepție; a ajunge în stare de decepție; a se deziluziona; a se dezamăgi. [Sil. -ți-o-] /Din decepție