declinații, s.f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu rază vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ♢ Declinație magnetică = unghiul format de direcția acului magnetic al busolei cu direcția geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici. [Var.: declinațiúne s.f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis.
s. f. (sil. -cli-, -ți-e), art. declináția (sil. -ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (sil. -ți-i-)
f. astr. Coordonată exprimată prin mărimea unghiului format de ecuatorul ceresc cu raza imaginară care duce spre un astru sau spre un punct de pe bolta cerească. ♢ ~ magnetică unghi format de meridianul magnetic al unui loc și de meridianul geografic. [Art. declinația; G.-D. declinației; Sil. -ți-e] /<fr. declination, lat. declinatio, ~onis
s.f. Unghiul format din ecuatorul ceresc cu raza vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe sfera cerească. ♢ Declinație magnetică = unghiul dintre direcția nordului magnetic și meridianul geografic al unui loc. [Var. declinațiune s.f. / cf. lat. declinatio, fr. déclinaison, it. declinazione].