deducții, s.f. Consecință, concluzie a unui raționament. ♢ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s.f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis.
s. f. (sil. -ți-e), art. dedúcția (sil. -ți-a), g.-d. art. dedúcției; pl. dedúcții, art. dedúcțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) Formă de raționament prin care, pornindu-se de la idei generale, se ajunge la concluzii particulare. 2) Raționament obținut în procesul unor operații mintale; rezultat al deducției. [Art. deducția; G.-D. deducției; Sil. -ți-e] /<fr. déduction, lat. deductio, ~onis
s.f. Raționament logic prin care se obține o judecată nouă (numită concluzie) din două sau mai multe judecăți (numite premise), dintre care una trebuie să fie neapărat universală. [Gen. -iei, var. deducțiune s.f. / cf. lat. deductio, fr. déduction].
s. f. formă fundamentală de raționament în care concluzia rezultă cu necesitate din premise. (< fr. déduction, lat. deductio)